Postări

Se afișează postări din martie, 2021

Parohia Sfântul Dumitru (Satu Nou - Fântânele) jud. Iași

Imagine
Menționăm faptul că parohia „Sfântul Dumitru” din Satu-Nou, com. Fântânele, jud. Iași, încă din anul 1937 până în prezent, toate activitățile liturgice ale acestei parohii se desfășoară într-o capelă smerită dar „plină de prezența lui Hristos in ea”, construită din furci și aflată în prezent într-o stare avansată de deteriorare, fapt ce a determinat pe enoriașii parohiei să ridice, începând cu anul 2005, o biserică parohială nouă, afierosită Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ajunsă la stadiul de tencuire a interiorului.